Iubita de Cosmar

Am ridicat privirea din pamant cand am simtit-o... si era rea...si acida..si dura.Tradarea.Nimic mai sigur,sau mai dur.Era acolo.Apasatoare,ce-i drept.Nimic mai corect sau mai umilitor,nimic mai socant,nimic mai calm. Asta e..am o calitate suprema.Calmitatea.Aparent,te privesc pe sub gene,cum iti desfaci bratele,cum ma atragi langa tine,iti desprinzi buzele si formam un sarut injectat cu venin,ce imi face mintea sa vrea imposibilul.Nu pot sa cred ce nu pot sa am.Plapuma mea e scurta.Nu imi permit sa cer nimic.Ma scufund singura,intr-un univers construit de mine.Imi creeaz lumea mea,unde totul e asa cum vreau eu.Si in lumea aia,asta vrei si tu.Nu vreau sa cred ca sunt perfecta doar cand ai nevoie.Refuz sa cred ca nu ma vezi frumoasa,dar apoi.. imi dau seama ca eu te-am cautat si tu nu ai zic nimic.Nu m-ai chemat,nu ai stat cu mine,dar nici nu m-ai refuzat.Ce vrei de fapt?Stiu ca nu iti pasa de mine,ca nu ma vrei,ca nu ma chemi si ma accepti ca pe un corp..din pacate stiu asta.Si doare.Tu nu ma vezi pe mine.Vezi o papusa..vezi ceva de care te saturi repede... dar nimeni nu iti ia dreptul de a te juca cu ea..pentru ca amandoi stim ca iti apartine. Ar fi frumos macar odata sa ma suni.. fara sa astepti nimic in schimb...fara sa oferi numai din dorinta de a primi.Doar un semn..ar fi mai mult decat suficient ca sa-mi alimentez sperantele.Poate ca nu vrei asta.Nici macar tu nu mai sti ce sa astepti. Nu-ti mai pasa!Javra!