Xerox

Frate,da,ma enerveaza prostia.Da rau.Si pe langa faptu ca esti prost,te mai si lauzi.Stai drq in banca ta si veziti de ale tale.Da nah.. stiti vorba aia "prostu pana nu-i fudul nu e prost destul".A. da stai..pe deasupra mai sunt si xerox`uri.In mod normal acum as spune "Incercati frate sa aveti ideeile voastre" da pt genu asta e persoane e cam greu.Abia daca reusesc sa aprinda becu.Si nu,nu mai baga degetele acolo.Aia e priza!!!
Asta e lumea in care traim.Sfat pt persoanele in cauza?:Salvati planeta!Sinucideti-va!

Iubita de Cosmar

Am ridicat privirea din pamant cand am simtit-o... si era rea...si acida..si dura.Tradarea.Nimic mai sigur,sau mai dur.Era acolo.Apasatoare,ce-i drept.Nimic mai corect sau mai umilitor,nimic mai socant,nimic mai calm. Asta e..am o calitate suprema.Calmitatea.Aparent,te privesc pe sub gene,cum iti desfaci bratele,cum ma atragi langa tine,iti desprinzi buzele si formam un sarut injectat cu venin,ce imi face mintea sa vrea imposibilul.Nu pot sa cred ce nu pot sa am.Plapuma mea e scurta.Nu imi permit sa cer nimic.Ma scufund singura,intr-un univers construit de mine.Imi creeaz lumea mea,unde totul e asa cum vreau eu.Si in lumea aia,asta vrei si tu.Nu vreau sa cred ca sunt perfecta doar cand ai nevoie.Refuz sa cred ca nu ma vezi frumoasa,dar apoi.. imi dau seama ca eu te-am cautat si tu nu ai zic nimic.Nu m-ai chemat,nu ai stat cu mine,dar nici nu m-ai refuzat.Ce vrei de fapt?Stiu ca nu iti pasa de mine,ca nu ma vrei,ca nu ma chemi si ma accepti ca pe un corp..din pacate stiu asta.Si doare.Tu nu ma vezi pe mine.Vezi o papusa..vezi ceva de care te saturi repede... dar nimeni nu iti ia dreptul de a te juca cu ea..pentru ca amandoi stim ca iti apartine. Ar fi frumos macar odata sa ma suni.. fara sa astepti nimic in schimb...fara sa oferi numai din dorinta de a primi.Doar un semn..ar fi mai mult decat suficient ca sa-mi alimentez sperantele.Poate ca nu vrei asta.Nici macar tu nu mai sti ce sa astepti. Nu-ti mai pasa!Javra!

E septembrie,din nou...

Anotimpul se schimba . Copacii se dezbraca de frunzele multicolore si tes pamantului un covor autentic . Strazile raman pustii . Cerul se intristeaza . Toate sunt trecatoare . Oamenii vin si pleaca . Rar mai intalnesti o persoana care sa ramana alaturi de tine .Rar un lucru frumos dureaza mai mult de o fractiune de secunda . Chiar si pe cei care ii credeai cei mai buni prieteni . Chiar si cele mai intense trairi .
Atmosfera se schimba . Transformare . Asta e cuvantul . Cand din verde totul devine rosu si apoi gri . Cat as vrea sa imi pot schimba si eu culorile sufletului . Sa pot sa fiu ceea ce eram odata. Ploile de amintiri mi-au inundat mintea si inima . Trecutul ma cheama , ma vrea inapoi . Sa simt iarasi acele sentimente inocente, pure si adevarate ale copilariei , ale fetitei mereu cu zambetul pe buze si optimista . Iti amintesti ?
Incepe un nou episod din serialul asta numit viata .De-ar fi fost totul doar un scenariu ....Ar fi fost prea simplu, nu? Nu are rost sa visez aiurea . Nu are rost sa fac astfel de supozitii cand totul doar se intampla iar eu , noi , trebuie sa traim . Daca viata a fost cruda cu el si i-a luat tatal de mic si acum e singurul sprijin al familei ce ar fi trebuit sa faca ? Sa stea inchis in casa ? Sa astepte o minune ? NU!
El si-a continuat viata . Are 3 surori minunate si o mama extraordinara , pentru ele zambeste si e atat de optimist in fiecare zi . Cata putere adunata in sufletul unui copil . Asta e ramasita care ma ajuta sa continui .
Imi promit sa fiu puternica . Cineva acolo sus cred ca o sa ma ajute .Lacrima e curatarea sufletului , asa ca plang, plang adanc sa ma lepad de toata murdaria din el . Prin plans sa dau afara toata durerea , sa imi linistesc sufletul , sa imi luminez privirea-mi trista. Plangi cu mine si vezi cum durerea devine mai mica . Dar sa nu uiti, e secret . Nimeni nu stie de acest lucru . Ei sunt oricum prea ocupati cu treburile lor . Doar tu si eu .
Si acum trebuie sa invat sa respir un alt aer, sa respir durere, dezamagire , tristete dar cu zambetul pe buze, cu ganduri frumoase si incredere ca intotdeauna dupa furtuna apare si soarele a carui caldura imi va invada toti porii si eu o sa radiez si te voi molipsi si pe tine .
Viata nu este o povara . Este un dar . Si trebuie sa ne bucuram de el cat mai bine posibil .
Acum, sterge-ti lacrima copila si iesi in lume ! Drumuri lungi te asteapta .
Nu-ti cer ajutorul pentru ca oricum voi primi numai farame.

Viata in creion

Era pe banca.O banca pustie intr-un parc intunecat si straniu.Zambea in bataia vantului care plutea cu nestiinta printre povesti neterminate,anotimpuri trecute si revenite.Ochii ei se loveau brusc de fiecare obstacol real,ce o anaestezia intr-o fractiune de secunda,lumea ei ramanand agatata de un cui batut cu indiferenta pe un perete gol.Isi scotea din geanta o hartie indoita la colturi si un creion cu varful obosit.Desena...Privea catre cer,analizand fiecare umbra lasata in urma varfului tocit.Segmente de catifea parca se desprindeau din hartia ei si urcau,urcau,urcau,incotro?nu stiu.Poate spre un univers imbatranit de intuneric sau spre un viitor de mult uitat.O bucata de plastic colorata,poate prea colorata in comparatie cu griul de afara zbura spre ea.Culorile o sechestrau intre peretii propiilor amintiri.Si ai ei bunici....Dimineti de neuitat,alerga pe coline adormite de mii de ani...si casuta aceea mica ,ce se topea sub razele soarelui ca o inghetata de fistic.In lumea ei insa,singurul prieten era padurea.Mereu misterioasa,indiferenta,dar cu toate astea de incredere.O imbratisa cu adieri de vant si o saruta cu crengile.Acolo se simtea bine.Fericire?Nu visa la asa ceva.Doar liniste.Indraznea sa ceara ceva ce nu exista,pentru ca ceea ce exista apartine tuturor.Stia ca in lumea asta,e cineva care traieste o poveste ce se oglindeste in a ei.Nu mai vroia sa piarda timpul desenand alte peisaje.La fel ca o piesa de puzzle,trebuia sa isi gaseasca perechia,si sa inteleaga,ca nimic nu e mai reusit decat doua jumatati de carte care se continua cu inceputul celeilalte.Atunci a intalnit ceva ce nu exista,si in sfarsit avea ceva ce-i apartine numai ei.Ar fi ramas acolo pentru totdeauna.Dor dorul de casa,si de liniste ar fi uciso lent,in fiecare zi,pana cand ar fi invatat sa moara.
Sa despartit cu greu de sufletul tanar al padurii.Se riduca dupa banca,in timp ce desenul ei,acoperit de frunzele conturate in creion,se ofileste pe foaia de hartie,cu cat se indeparta de tinutul ruginit.

O fata,un baiat,si o poveste

Incepuse scoala..dar nu simtea nimic.Se rupea in bucatele cu fiecare clpa..Din momentul in care cineva..sau ceva..a vrut sa-i desparta.Inca nu accepta ca el a luat decizia asta.Inca isi mai dorea ca acel numar de telefon sa nu fi fost al lui..ca acel Id de mess sa fie unul fantoma.. Ca acel mod de a scrie sa fi fost al unui foarte bun prieten.Nu accepta ideea lui. brusca si categorica de despartire.Nu intelege de ce i se intampla EI asta...Se lupta in zadar cu amintirile.. cu larimile.. si cu durerea.. dar erau razboaie pierdute inca dinainte de a ajunge pe frontul rece si afumat al suferintei.. Se gandea de multe ori sa puna capat.. sa termine cu viata.. sa renunte.. sa doarma linistita pentru totdeauna..intr.un sicriu straniu.. singura.. fara el.. cum urma sa fie de acum inainte.. Un singur lucru o tinea legata de aceasta lume... persoanele pe care urma sa le dezamageasca... si frigul.. de acolo.. de jos.. ura sa.i fie frig.. utlima oara cand fusesera impreuna.. avea mainile reci.. si mereu ii promitea ca o va incalzi... cu toate astea.. de fiecare data lasa bruma sa ii acopere speranteleO durea tot corpul.. O dureau pleoapele cand trebuia sa se trezeasca dimineata..o dureau degetele cand trebuia sa se spele pe dinti..o dureau buzele cand se privea in oglinda si ii simtea atingerea moale..dulce..PERFECTA..Nu mai avea puterea sa promita nimic..nimanui.. nici macar ei....Incerca decat sa para ca ii e bine.. ca nu ii simte absenta.. ca a depasit momentul.. dar..odata ce ajungea acasa..si inchidea usa camerei ei...ramanea blocata in labirintul creeat chiar de ea....Incerca doar sa il simta aproape....chiar daca il vedea in fiecare zi.. ii privea zambetul de copil.in pozele vechi.. din vara... Acum nu mai era acelas.. luceul schimba pe toata lumea.. dar pentru ea nu conta.. isi imagina in fiecare clipa modul adorabil in care ii saruta fruntea.. si o tinea in brate.. Tremura cand pur si simplu din greseala.. gasea acea mica jumatate argintie..printre lucrurile vechi.. care candva ii apartinuse... era un simbol.. al dragostei eterne si neconditionate pe care si.o promisesera reciproc.. intr.o ciudata zi de 5 august....Isi amintea perfect cat de bine ii venea acel tricou albastru.. cum se pregatise acasa...si cat ii placea cand se juca in coditele ei... Dintr.un motiv pe care numai ea il stia...ii era mai greu ca niciodata sa comunice.. sa zambeasca.. sa traiasca.. ii era greu si sa respire... simtea tot timpul ca respira parfumul lui ...si ca fiecare molecula din corpul ei tanjea la gandul de inpacare.. dar in acelas timp.. isi doarea din suflet sa aiba puterea sa refuze.. orice propunere directa sau nu.. din partea lui.Se tortura citind de 100 de ori acele putine SMS.uri in care ii spunea"Te iubesc".. si privind cele 3 poze pe care le avea cu el.Zi de zi...noapte de noapte.. clpa de clipa.. Se intreba daca vreodata va mai trai.. in adevaratul sens al cuvantului..sau daca va indura acei spini in spatele ei.. pana ar fi uciso...Isi dorea din ce in ce mai mult.. sa fie langa el.. ar fi fost prizoniera fiecarei priviri pline de plictiseala.. ura sau repros.. dar ar fi invatat sa moara.. singura.. de dragul lui... urmand ca dimineata.. el sa ii redea viata cu un singur zambet... Treceau saptamani.. luni.. si ea nu isi revenea.. parea a fi OK.. dar ranile nu i se vindecasera nici macar la margini.. si continua sa isi numere respiratiile.. erau din ce in ce mai rare.. si mai dureroase.. ca si cum rasuceai cutitul.. de milioane de ori pe secunda. in carnea vie..Urma sa termine clasa a8a.. dar nu.si amintea nimic din timpul scolii.. nici un repros din partea profesorilor.. nici o lauda.. nici o scuza pt ca intarziase la prima ora.. si cu atat mai putin ceva de colegii ei.. NIMIC...Era ca si cum traise pe parcursul ultimului an intr.un glob de sticla.. care nu.i permitea sa vorbeasca cu nimeni.. A fost surprinsa.. cand.. dupa o absenta de cateva luni bune.. totul se schimbase ..prietenii noi.. materii noi.. profesori noi.. chiar si clasa noua.. Nu putea sa isi explice unde fusese pana atunci.. de ce nu mai retinea nici o schimbare.. de ce pentru prima oara a simti nevoia sa isi indrepte parul.. constanand cu uimire ca ultima oara cand facuse asta parul ei era pana la umar.. iar acum trecea cu mult de acea dimensiune..Pentru prima oara.. s.a aranjat.. arata bine.. de fapt.. arata extraordinar.. ca si cum.. avea pentru cine sa faca asta... ca si cum .. stia ca era cineva care isi doarea sa o vada in sfarsit stralucind.. Ia revenit zambetul inocent si adorabil pe fata.. dansa pe strada.. lasa razele soarelui sa ii mangaie fata.. buzele.. parul.. ochii.. simtea in sfarsit ca trieste.. Astepta nerabdaroare ca prietena ei cea mai buna sa coboare din bloc.. sa o stranga in brate.. sa ii spune ca o iubeste.. si ca nu o va mai parasi niciodata.. cu toate ca nu facuse asta in mod direct ..Usa blocului se deschise.. era nerabdatoare.. ii tremurau mainile.. si zambea continuuu.. dar.. totul s.a terminat brusc.. Niciodata nu se gandise la asta.. poate datorita faptului ca ca nu gandise de loc in ultimele luni... ca fusese imuna orcarei imagini ce ii trecea prin fata ochilor.. Era chiar acolo.. in fata scarii.. cea mai buna prietena.. cu El.. cu El de mana.. impreuna.. cu EL.. Unul langa altul.. cel care o omorase acum aproape un an.. si cea care o tinuse in viata . .cel datorita caruia plangea in fiecare seara.. si cea datorita careia.. isi stergea lacrimile odata terminarea ultimei melodii dupa IPod.. Amandoi erau acolo..statui de ceara inexpresive.. I.a privit de 2 ori.. si a plecat spre casa.. simtea cum .. treptat obrajii i se inecau in lacrimi.. simtea cum rimelul ii acoperea porii si o facea sa para o marioneta pictata pe fata.. gata in orice moment sa iasa in fata publicului sau format din regrete..amagiri si minciuni.. Ajunge acasa.. se incuie in camera ei.. si plange.. plange.. plange pana la ultima lacrima.. si cand credea ca nu mai are rezerve.. un noi val de lacrimi se revarsa peste fata ei.. a rupt pozele cu ei 2.. a aruncat toate amintirile de la ea.. si a cazut in genunchi.. sperand sa fie un vis.. In lupta ei zadarnica cu dezamagirea.. dintr.un saculet mic.. a cazut ceva.. o jumatate de inima.. argintie.. A privit.o absent.. mult timp..a luat rujul preferat.. si a scris pe oglinda.."A fost odata o fata..Se gandea de multe ori sa puna capat.. sa termine cu viata.. sa renunte.. sa doarma linistita pentru totdeauna..intr.un sicriu straniu.. singura.. fara el.. cum urma sa fie de acum inainte.. Un singur lucru o tinea legata de aceasta lume... persoanele pe care urma sa le dezamageasca... si frigul.. de acolo.. de jos.. ura sa.i fie frig.. utlima oara cand fusesera impreuna.. avea mainile reci.. si mereu ii promitea ca o va incalzi... cu toate astea.. de fiecare data lasa bruma sa ii acopere sperantele"..si a inchis ochii..