No hero in her sky

Aburul se ridica,din ce in ce mai sus...trece de tavan,si isi continua calatoria...
Ii urmaream fiecare miscare,era lent si extrem de gratios.Mi'as fi dorit sa fiu in locul lui... dar eram foarte de diferiti.Avea o calitate:LIBERTATEA.Plutea chinuitor de incet,in comparatie cu ce eram eu obisnuita.
7:45 A.M...Visul imi este spulberat brusc de ceasul enervant primit de la mama.Nu m'as fi ridicat din pat,cu toate astea am facut'o.Casa era goala.Linistea aceea stranie imi soptea toate adevarurile pe care refuzam sa le aud de la alti,poate chiar si de la mine.Timpul nu imi mai permitea sa ma joc cu ceasca de ciocolata fierbinte asa ca mi'am luat ruxacul si am plecat la scoala. Ce ironie...Scoala era chiar cea care imi rapise totul.Prieteni,familie,viata,trup...Cu toate astea ma intorceam la ea,desi in fiecare zi sfarsitul era identic: caprioara moare in ghiarele lupului,umilita si singura.
Ca de fiecare data dupa primul sunet al clopotelului am inceput sa tremur.Nu imi mai puteam da seama daca e obisuinta sau chiar eram mereu atat de speriata ceea ce se numeau "ore" .Tot ce imi doream acum,era sa sparg barielele,sa evadez.Si dintr'o data,mi'a venit in cap imaginea de dimineata.Tremuram din ce in ce mai tare.Peretele crem din bucatarie,urla intr'o liniste mult prea ordonata si fina pentru urechile mele.Am simtit cum ceva cald imi atingea fata.Era de asteptat...lacrimile imi erau mult prea grele,nu le mai suportam inchise intre pleoape asa ca le'am lasat sa imi inunde porii...
Nu mai vroiam decat sa dorm.Era singura perioada cand mai puteam simti ceva.Decat atunci ei erau cu mine... Fluturii ...cei ce ma linisteau de fiecare data... Imi era groaza sa ma intorc acasa,dar in alta parte nu aveam unde merge.Noaptea urma sa fie la fel,si ziua de maine,si urmatoarele,totul se repeta la nesfarsit... dar oare eu mai putea sa rezist??

Anunta-ma inainte sa ma omori

Era ciudat...de obicei ma anunta inainte sa vina,batea la usa iar eu de fiecare data ca un copil mult prea imatur si nesigur ii deschideam.Durea destul de tare sa o vad cum radea de lacrimile mele...cum ma umilea.Inainte sa scad semnificativ in ochii altora,scadeam in ochii mei.Nu mai era vorba de mine cea de fiecare zi,ci de acea persoana pe care multi o stiau dar putini aveau rabdarea sa o descopere.Era vorba de acea inima careia ii era frica sa fie distrusa,si niciodata nu ar fi reusit sa danseze.Era singurul lucru care nu putea sa mi-l fure nimeni,dar nici nu am putut sa il daruiesc.Era sufletul caruia ii era firca de moarte,dar nu reusea sa traiiasca.
Noaptea era dura cu mine,mai ales acum ca ea,dezamagirea,pentru prima oara m-a luat pe nepregatite.Cand in sfarsit aveam pentru cine sa visez,sa respir,sa fiu eu.Am inteles ca iubirea e decat pentru cei norocosi si cei puternici.Dar totusi,de ce noi...de ce tu??